Spania, vara anului 1993. După decesul părinților ei, Frida, o fetiță de șase ani, părăsește Barcelona și pe bunicii săi, mutându-se la noua sa familie adoptivă la tara. Adoptată de unchiul ei, Esteve și mătușa Marga, Frida descoperă noul său mediu, o veche fermă într-o zonă montană, aproape de o pădure densă. Noii ei părinți adoptivi se dovedesc prietenoși, iar un alt lucru bun este că au o fiică de trei ani pe nume Anna, care îi poate deveni un partener de joacă. Pentru un alt copil mai puțin traumatizat decât dezrădăcinata Frida, acesta ar fi cel mai idilic loc de ședere, cu alte cuvinte, o vacanță permanentă. Dar Frida este afectată și dacă există momente incontestabil de bune la noua ei casă, există și durerea neexprimată, care o face să se simtă atât tristă, cât și să se comporte urât.